Atelierul de arte plastice "Incursiuni in lumea imaginii"

Profesor: Maria-Cosmina Dragomir tel. 0770 130 862

Vârsta: 3-7 ani; 7-11 ani; 12-18 ani (se vor face grupe pe diferite categorii de vârstă, în funcţie de înscrieri)

Grupa: maxim 20 de copii

Program: sâmbăta, orele 10.00-12.00

Atelierul îi va introduce pe copii în lumea picturii, graficii şi sculpturii şi îi va familiariza cu tehnicile şi genurile acestora: acuarelă, tempera, pastel, creion colorat, grafit, cărbune, gravură, monotipie, tehnică mixtă (pictură şi grafică), colaj, modelaj în lut şi plastilină, obiecte din carton şi papier-mache ş.a.

Modulele sunt concepute astfel încât să cuprindă lecţii şi noţiuni de istoria şi teoria artei, dar şi de istorie, biologie sau alte discipline, ce susţin prin material intuitiv temele propuse.

Temele plastice vor urmări în principal valorizarea şi dezvoltarea creativităţii native a copilului, prin alegerea mijloacelor, materialelor şi a subiectelor ce stimulează imaginaţia şi dezvoltă viziunea plastică.

Lucrările realizate în cadrul atelierului vor participa la concursuri şi expoziţii naţionale şi internaţionale de profil.

Exemple de module abordate:

  • Pictura muzicală şi muzica picturală - Autoportret de muzician; Cum vedem muzica; Construim instrumente muzicale;
  • Natura în pictură - Cine locuieşte in grădina mea; Oceanul de acuarelă (fluidizare); Casele naturii - biodiversitate;
  • Întâmplări pe strada mea - Peisaj urban (colaj); Jocurile preferate; Eu şi persoana cea mai dragă (portret dublu/colectiv);
  • Sculptură în aer liber - Animale de grădină (sculptură papier-mache pictată); Portretul bunicului/bunicii (modelaj lut); Palatul din poveşti (modelaj-proiect arhitectural)
  • O plimbare prin istorie (istoria artei) - Mergând ca un egiptean (proiect panou decorativ); Metope grecesti (modelaj); Portret de roman (bustul roman, modelaj); Icoane şi biserici (stilul bizantin); Pagina de manuscris (romanic si gotic); Autoportretul artistului (Renastere); Ecvestra (Renastere, modelaj sau sculptura neconventionala); Un portret neobisnuit (Manierism); Natura statica (Scoala olandeza si flamanda sec.XVII); Gravura in sec.VIII (imprimare);
  • Povesti despre arta moderna - Lumini si umbre in miscare (Impresionism); Picturi din puncte (neoimpresionismul); Oameni şi cuburi (cubismul); Pictopoezia (dadaism).